ALEXANDRU MACEDONSKI

ALEXANDRU MACEDONSKI (1854 - 1920) Fiu al generalului Alexandru Dimitrie Macedonski - ministru de razboi si sef a toata puterea armata a Tarii Romanesti, in timpul lui Alexandru Ioan Cuza (a carui alegere, ca domn, o sprijinise) si al Mariei, fiica pitarului Dimitrie Paraianu din autentica boierime olteneasca, Alexandru - viitor poet - s-a nascut in Bucuresti, in "mahalaua Precupetii-Noi", la 14 martie 1854. Cea mai mare parte a copilariei a petrecut-o, insa, in casele parintilor din Adancata-Pometesti, pe valea Amaradiei, in judetul Dolj - pe care o va canta in "Mangaierea dezmostenirii". Exista informatia - si ea ne vine de la marele om politic Mihail Kogalniceanu - ca Alexandru Macedonski ar fi primit "cea dintai invatatura" in familie, de la un dascal particular, aflat in Craiova celui de-al saptelea deceniu al veacului trecut. In toamna lui 1862, Alexandru Macedonski, a pasit pragul celei mai vechi (si mai importante, pe atunci) scoli primare a Craiovei de odinioara: scoala de la biserica Obedeanu. Dupa absolvirea cursurilor scolii primare, viitorul poet este inscris in septembrie 1865, in prima clasa a Gimnaziului din Craiova (cum se numea atunci, Colegiul). Plecat dupa absolvirea clasei a IV-a gimnaziala, la numai 16 ani, in strainatate, colinda de unul singur Austria, Italia, Elvetia, apoi din nou Italia, pentru a se stabili, in 1872, la Bucuresti. Autorul celebrelor "Nopti si rondeluri" a devenit poetul pe care G. Calinescu nu se sfieste sa-l aseze in monumentala sa Istorie a Literaturii Romane - alaturi de Mihai Eminescu. Macedonski este, dupa Mihai Eminescu, personaliatea cea mai puternica a literaturii romane din secolul trecut. Poet de geniu, care si-a asumat misiunea istorica de a face trecerea de la romantismul eminescian spre curentele moderne, in primul rand spre simbolism; prozator original, de necontestat talent; dramaturg; sef de scoala literara, care a incurajat, la inceputurile activitatii lor scriitoricesti, numerosi tineri talentati, printre care Tudor Arghezi, Gala Galaction, George Bacovia, Tudor Vianu, pe care i-a publicat in revistele sale - Literatorul si Liga Ortodoxa

SIMION STOILOW

SIMION STOILOW (1887 - 1961) Simion Stoilow s-a născut la Bucureşti la 2/14 septembrie 1887, ca fiu al colonelului Stoilow (ajuns pe urmă general) din Craiova. Colonelul Stoilow provenea dintr-o familie de sârbi refugiaţi în ţara noastră; el a fost făcut ofiţer pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Ca ofiţer, a participat la războiul din 1877. Mama lui Simion Stoilow a fost olteancă, din Craiova. În acest oraş viitorul nostru matematician, Simion Stoilow, a urmat cursul primar, la scoala Obedeanu, şi liceal. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de tată. Simion Stoilow, ca şi Anton Davidoglu şi Aurel Angelescu, nu şi-a făcut studiile universitare în ţară, ci la Sorbona. După absolvirea liceului, el a plecat în 1907 la Paris, cu gândul de a se face inginer. Dar s-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, unde a fost student al lui Emile Picard, Henri Lebesgue, Emile Borel, Edouard Goursat şi Jacques Hadamard; şi-a luat licenţa în matematici la Sorbona, în 1910. La Sorbona Stoilow şi-a trecut doctoratul în matematici în iunie 1916. Deşi teza era gata din 1914, doctoratul şi l-a susţinut mai târziu, fiindcă în intervalul 1914-1916 fusese concentrat ca ofiţer, în ţară. În iunie 1919 îşi trece docenţa în Analiză Matematică la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Ştiinţe. În ianuarie 1920 a fost numit conferenţiar de Algebră Superioară la aceeaşi facultate, unde funcţionează până la 12 decembrie 1921. La această dată este trecut conferenţiar de Analiză Matematică la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar la 1 aprilie 1923 este numit profesor titular de Teoria Funcţiilor şi Algebră Superioară la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Ştiinţe. În 1936 Simion Stoilow a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1945, membru titular, secţia ştiinţifică. Stoilow a decedat la Bucureşti, la 4 aprilie 1961, în urma unei congestii cerebrale. A fost incinerat la crematoriul "Cenuşa".

DR. CONSTANTIN ANGELESCU

DR. CONSTANTIN ANGELESCU (1869-1950) N[scut la Craiova, studiaz[ la }coala Obedeanu.  Medic  ]i om politic rom`n. Profesor universitar la Bucure]ti. Frunta] al Partidului Na\ional Liberal. Ministru al Instruc\iunii ( 1918-1919, 1922-1926, 1927-1928, 1933-1937), prim-ministru (1933-1934), consilier regal (1938-1940). Activitate pentru des[v`r-  ]irea statului unitar rom`n. Vast program de construc\ii   ]colare, impun`nd un model care-i       poart[ numele. A murit @n @nchisoare. Membru de onoare al Academiei (1934).

CONSTANTIN NICOLAESCU-PLOPSOR

CONSTANTIN NICOLAESCU-PLOPSOR

GOGU CONSTANTINESCU

GOGU CONSTANTINESCU (1881-1965)   Gheorghe Constantinescu s-a nascut la 4 octombrie 1881, la Craiova. Tatal sau, Gheorghe Constantinescu, a fost profesor de matematica si directorul liceului din localitate care in prezent ii poarta numele lui N. Balcescu. Inclinatiile lui tehnice s-au manidestat inca din copilarie, cand a realizat tot felul de experiente complicate pentru varsta lui. Si-a inceput studiile la Scoala Obedeanu. Liceul l-a urmat la Craiova. Desi aptitudinile lui erau spre fizica, chimie si matematica, parintii l-au indrumat sa invete cu aceeasi straduinta toate materiile. Termina liceul in 1899 cu media 8,90 si in acelasi an se inscrie la celebra Scoala de poduri si sosele din Bucuresti. In anul 1904 termina studiile superioare ca sef de promotie. Dupa absolvire, afost angajat la Serviciul de poduri si sosele al statului ca specialist in beton armat, a carui utilizare in constructii era pe atunci in faza de pionierat. Publica in anul 1904, in "Buletinul Societatii Politehnice", un studiu privind calculul boltilor incastrate si altul asupra betonului armat, dand solutii asupra transmiterii efortului de la beton la otel. Bazandu-se pe teorii proprii, fundamentate matemetic, elaboreaza, in cadrul serviciului, numeroase proiecte cu folosirea betonului armat, pe care le si pune in opera, in conditii de rentabilitate economica si de calitate tehnica. Dintre relizarile sale in domeniul constructiilor, pe care le putem vedea si admira si astazi, citam: moscheea din Constanta, construita in intregime din beton armat, a carei cupola este formata dintr-o panza de beton armat de 5 cm grosime; castelul de apa de la Peris – jud.Ilfov; podul de la Lainici, cu doua arce de beton armat, avand deschideri de 60 m; podurile de peste Siret si Adjud, Racatau, Roman; cupola Camerei Deputatilor din Bucuresti. Respingerea unor proiecte ale sale ii schimba cursul vietii; paraseste tara la varsta de 29 de ani, in 1910, si se stabileste la Londra, unde a gasit un mediu favorabil pentru realizarea in practica a conceptiilor sale indraznete in domeniul utilizarii betonului armat si transmiterii energiei prin unde sonore, idee care l-a framantat inca din timpul liceului. In noua sa tara, pe care nu a parasit-o pana la trecerea in nefiinta, pune bazele unei stiinte noi, SONICITATEA, stabilind legile de generare si reflectare a undei sonice si fundamentarea matematica a acestora. Sonicitatea este stiinta care trateaza modul de transmitere a energiei mecanice prin vibratii elastice in fluide, dupa un principiu asemanator cu cel al transmisiei de energie acustica prin vibratii acustice. Autorul a sesizat ca legile sonicitatii sunt sumilare cu cele ale electricitatii: undele elastice ale lichidului intr-o conducta dau nastere unui curent sonic analog curentului electric prin conductori metalici. Prima aplicatie s-a realizat prin "mitraliera sonica", a carei cadenta de tragere era sincronizata cu rotatia elicei, construita in seria la uzinele "BRISTOL-COANDA", si montata pe avioanele de lupta cu aceeasi marca. Datorita succesului din primul razboi mondial al acestei mitraliere Gheorghe Constantinescu obtine fonduri importante pentru continuarea cercetarilor. In anul 1918, la Londra se publica prima editie a lucrarii "Teoria sonicitatii", in care este cuprinsa si fundamentarea matematica a acestei teorii. Inventatorul pune la punct sistemul de conducte pentru transmisii sonice si realizeaza 120 de inventii breveatate. In 1923 prezinta o inventie remarcabila, cunoscuta sub denumirea de "convertizorul de cuplu" sau schimbatorul de viteze automat. In cadrul Expozitiei Imperiului Britanic de la Wembley, din 1924, se putea vedea un elegant automobil cu convertor de cuplu sonic, la care s-a inlocuit cutia de viteze clasica si s-a suprimat ambreiajul. In anul urmator, la o noua editie a aceleiasi expozitii, prezinta o locomotiva cu convertor sonic, care a avut un succes deplin. Masinile sonice sunt capabile sa transforme energia sonica in energie mecanica la fel ca cele electrice. Printre aplicatiile sonicitatii mai citam: pompele sonice; ciocanele si perforatoarele sonice; injectoarele sonice cu combustibil pentru motoarele Diesel; termosonicitatea; electrosonicitatea; forajul sonic; aplicatii in tratamentul medical. Revista engleza "The Graphic" intr-un numar din 1926, a publicat un articol despre sonicitate, afirmand ca: "aceasta descoperire il situeaza pe savantul inginer roman printre marii inventatori ai lumii, alaturi de Albert Einstein, Marie Curie, Ernest Rutherford, T.A.Edison, si altii". In 1961 a facut o vizita in tara, cu care prilej Institutul Politehnic din Bucuresti i-a acordat titlul de "Doctor honoris causa" in stiinte tehnice. A fost membru al Socirtatii Politehnice, membru de onoare al Academiei Romane si membru de onoare al Societatii inginerilor din Anglia. A incetat din viata la 11 decembrie 1965, la Londra.

NICOLAE TITULESCU

NICOLAE TITULESCU (1882 - 1941) Nicolae Titulescu, profesor universitar de drept civil, figura marcanta a diplomatiei europene in perioada dintre cele doua razboaie mondiale s-a nascut la 4 martie 1882 in familia unui distins avocat din Craiova. Si-a petrecut copilaria la tara, pe mosia tatalui sau, in comuna Titulesti, din Judetul Olt. Cursurile primare le-a urmat in cadrul pensionului Javet din Craiova, anual trecandu-si examenele la Scoala primara Obedeanu. Intra in 1893 cu media generala 10 in clasa I a liceului din Craiova. (la colegiul "Nicolae Balcescu") A fost cel dintai premiant de onoare al liceului. A fost cel mai stralucit elev al scolii, o adevarata mandrie a liceului. Terminand cursurile liceului, Nicolae Titulescu pleaca in Franta, unde se va forma ca jurist la Facultatea de drept din Paris. Isi sustine teza de doctorat cu subiectul "La theorie des droites eventuels" in fata comisiei prezidata de renumitul profesor de drept civil Planiol. In 1905 este numit profesor de drept civil la Universitatea din Iasi, iar in anul 1909 este transferat in aceeasi calitate la Universitatea din Bucuresti. In urma alegerilor din 1912, candidand pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, ajunge deputat in Parlament. In 1917, Titulescu face parte din guvernul Ion Bratianu-Take Ionescu, incredintandu-i-se portofoliului finantelor. In 1920 este din nou ministru de finante. Tot in 1920, Titulescu isi incepe prodigioasa-i activitate de diplomat careia i se va consacra in exclusivitate, pana la retragerea din viata politica. Prima misiune diplomatica o indeplineste in 1920 ca delegat la Conferinta de Pace de la Paris. In acelasi an este reprezentantul Romaniei la Conferinta pentru reparatii de la Spa. In 1921 este numit trimis extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Londra, post pe care-l va ocupa, cu o mica intrerupere pana in 1932. Intre 1920 si 1936 el a reprezentat Romania la sesiunile Adunarii Societatii Natiunilor si la lucrarile majoritatii sesiunilor Consiliului Ligii. A FOST ALES, DE DOUA ORI CONSECUTIV IN 1930 si 1931, PRESEDINTE AL LIGII NATIUNILOR, ceea ce nu s-a mai intamplat cu nimeni altcineva. Nicolae Titulescu a incetat din viata la 17 martie 1941. Nicolae Titulescu s-a afirmat ca mare orator in prima jumatate a secolului nostru si s-a impus in chip deosebit ca diplomat de talie internationala. S-au intimplat cazuri, cum a fost acela din Camera Comunelor din 1937, cand parlamentarii englezi - vrajiti de elocinta diplomatului roman - au cerut lui N. Titulescu sa repete discursul in limba engleza. Vreme de 2 decenii, Nicolae Titulescu om de vasta cultura, dotat cu un ascutit spirit analitic, si-a slujit tara cu abnegatie si inegalabila competenta; si, la capatul unui zbucium fara ragazuri si al unei munci incordate reusise sa devina, in epoca dintre cele 2 razboaie, PERSONALITATEA CEA MAI PRESTIGIOASA A VIETII POLITICE INTERNATIONALE.